BULETIN DE PRESĂ din data de 07.08.2020

În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, au fost continuate acţiunile de verificare a respectării măsurilor de protecție sanitară impuse pentru prevenirea răspândirii SARS-Cov-2.

Au fost organizate 20 de acțiuni punctuale la care au participat 445 de polițiști din cadrul I.P.J. Dâmbovița, polițiști locali și jandarmi. Astfel, au fost verificate 109 obiective/locații  și au fost legitimate 986 de persoane. De asemenea, au fost oprite în trafic, pentru control, 224 de autovehicule, dintre care 85 de mijloace de transport public în comun.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 28 de sancțiuni contravenționale în valoare de 3.700 lei, dintre care 21 au fost pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală impuse, celelalte fiind aplicate pentru abateri de altă natură.

De asemenea, cetățenii au primit măști de la polițiști și sfaturi pentru adoptarea unor măsuri de protecție individuală.

Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritățile tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, astfel că forţele de ordine vor desfășura permanent în această perioadă activităţi de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă.

Astăzi, conform DSP Dâmbovița:

  • Persoane confirmate cu COVID-19: 2.224 (86 persoane astăzi)
  • Persoane vindecate, în total: 560
  • Persoane decedate de la debutul pandemiei: 74
  • Persoane aflate în carantină la domiciliu/adresa declarată: 510
  • Persoane aflate în izolare la domiciliu : 226

       Reprezentanții  ISU “Basarab I” Dâmbovița și cei ai Serviciului de Ambulanță Județean Dâmbovița au efectuat în continuare misiuni privind transportul probelor biologice și al persoanelor suspecte/confirmate cu noul coronavirus la unitățile spitalicești.

     Recomandăm cetățenilor să respecte măsurile privind distanțarea fizică precum și cele privind obligativitatea purtării măștii de protecție, în scopul prevenirii și răspândirii noului tip de coronavirus.

CENTRUL JUDEȚEAN DE COMUNICARE ȘI INFORMARE PUBLICĂ AL JUDEȚULUI DÂMBOVIȚA