BULETIN DE PRESĂ din data de 17.07.2020

La nivelul județului Dâmbovița, polițiștii continuă să acționeze integrat, împreună cu celelalte structuri cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19, cât și pentru asigurarea unui climat de ordine si siguranță publică.

Astfel, în ultimele 24 de ore, echipele de control au efectuat verificări la 172 de societăți comerciale, iar pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală au fost aplicate 45 de sancțiuni contravenționale.

Astăzi, conform DSP Dâmbovița:

  • Persoane confirmate cu COVID-19: 1113 (60 persoane astăzi)
  • Persoane vindecate, în total : 427
  • Persoane decedate de la debutul pandemiei: 37
  • Persoane confirmate care refuză internarea, în total: 98 (25 persoane în ultimele 24 de ore)

Reprezentanții  ISU “Basarab I” Dâmbovița au efectuat 17 misiuni pentru transportul persoanelor suspecte/confirmate cu COVID-19 la unități spitalicești/domiciliu, respectiv misiuni pentru decontaminarea tehnicii și a personalului care a participat la acțiunile de transport. De asemenea, reprezentanții Serviciului de Ambulanță Județean Dâmbovița au efectuat 7 misiuni privind transportul persoanelor confirmate cu COVID-19 la unitățile spitalicești/domiciliu iar cei ai DSP Dâmbovița au executat misiuni de transport al probelor recoltate.

 Având în vedere creșterea îngrijorătoare de cazuri pozitive, înregistrată la nivelul județului nostru, recomandăm cetățenilor să manifeste seriozitate și responsabilitate în ceea ce privește respectarea măsurilor de distanțare fizică și a celor de igienă sanitară, pentru a nu pune în pericol întreaga comunitate.

Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritatea tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, astfel că forţele de ordine vor desfășura permanent în această perioadă activităţi de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă, pentru a proteja cetăţenii și pentru a preveni răspândirea noului tip de coronavirus.

Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.

Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

 

CENTRUL JUDEȚEAN

DE COMUNICARE ȘI INFORMARE PUBLICĂ

AL JUDEȚULUI DÂMBOVIȚA