BULETIN DE PRESĂ din data de 30.08.2020

   În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, au fost continuate acţiunile de verificare a respectării măsurilor de protecție sanitară impuse pentru prevenirea răspândirii SARS-CoV-2.

Au fost organizate 25 de acțiuni punctuale la care au participat polițiști din cadrul I.P.J. Dâmbovița, polițiști locali și jandarmi.

     Astfel, au fost verificate 163 de obiective/locații și au fost legitimate 1.368 de persoane. De asemenea, au fost oprite în trafic, pentru control, 247 de  mijloace de transport, dintre care 82 mijloace de transport public. Au fost aplicate 10 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, conform prevederilor Legii nr. 55/2020.

   Reprezentanții ISU „Basarab l” Dâmbovița și cei ai Serviciului de Ambulanță Județean Dâmbovița au continuat misiunile privind transportul persoanelor suspecte/confirmate cu noul coronavirus la unitățile spitalicești, personalul ISU Dâmbovița efectuând și misiuni de decontaminare. Astfel, au fost desfășurate, în ultimele 24 de ore, în total 35 de misiuni în acest sens.

     Astăzi, conform DSP Dâmbovița:

  • Persoane confirmate cu COVID-19: 3.062 (42 persoane astăzi)
  • Persoane vindecate, în total: 2.190
  • Persoane decedate de la debutul pandemiei: 113
  • Persoane aflate în carantină la domiciliu/adresa declarată: 603
  • Persoane aflate în izolare la domiciliu : 312
  • Persoane aflate în izolare instituționalizată: 246.

   Forţele de ordine vor desfășura permanent în această perioadă activităţi de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă.

   Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare pentru toate instituțiile cu atribuții în domeniul ordinii și liniștii  publice. De aceea, vă reamintim că este necesar să respectați măsurile privind distanțarea fizică precum și cele privind obligativitatea purtării măștii de protecție, în scopul prevenirii și răspândirii noului tip de coronavirus. Numai împreună putem depăși această situație!

CENTRUL JUDEȚEAN DE COMUNICARE ȘI INFORMARE PUBLICĂ AL JUDEȚULUI DÂMBOVIȚA