Ceremonie dedicata Zilei Imnului National al Romaniei – 29.07.2021

Celebrăm astăzi, împreună, Ziua Imnului, sărbătoare care evocă unul dintre cele mai importante simboluri naționale. Alături de drapel, imnul ne oferă identitate și unicitate și ne redă sentimentul de ”acasă”, oriunde ne-am afla, deși trăim într-o lume din ce în ce mai globalizată,.

Versurile lui Andrei Mureșanu reprezintă însuși destinul poporului român. Idealurile de unitate, solidaritate, independență și prosperitate sunt toate cuprinse, simbolic, în mesajul puternic al imnului național.

Prin marcarea cu solemnitate a zilelor privind însemnele naționale, prin implicarea noastră activă în societate, demonstrăm că suntem un stat responsabil, o țară demnă și prosperă; respectând imnul național, ne respectăm istoria, cultura și înaintașii.

Cântat în momente grele pentru naţiunea noastră de către cei care au făurit statul român, ne îndeamnă să înţelegem că la temelia unui stat puternic stă întotdeauna un popor solidar şi responsabil. Imnul Național le-a insuflat ostașilor români curaj în momente de răscruce ale istoriei noastre – Războiul de independenţă, Primul şi al Doilea Război Mondial.

Este o datorie permanentă de a ne cinsti simbolurile naționale, de a le promova, fiind rezultatul efortului și al jertfei strămoșilor noștri. Să fim mândri de apartenența noastră, să fim părtași cu toții la păstrarea și cultivarea identității noastre ca popor.

La mulți ani, Imnului Național al României!