Comunicat – Videoconferinta cu institutiile prefectului – 17.08.2021

Astăzi, 17 august 2021, ora 14.00, sub conducerea ministrului afacerilor interne, domnul Lucian Nicolae Bode și a domnului Barna Tanczos, ministrul mediului, apelor și pădurilor, a avut loc o videoconferință cu toate instituțiile prefectului, având ca temă: măsurile pentru prevenirea și limitarea incendiilor de pădure și vegetație.
La sediul Instituției Prefectului- județul Dâmbovița au fost prezenți: prefectul județului Dâmbovița, Aurelian Popa, alături de subprefectul Marinela Daniela Manea, șefii Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Basarab I” Dâmbovița, Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, Inspectoratului de Jandarmi Județean “Mircea cel Bătrân”Dâmbovița, precum și ai Gărzi Naționale de Mediu-Comisariatul Județean Dâmbovița și Agenției pentru Protecția Mediului Dâmbovița.
În cadrul videoconferinței, domnul ministru al afacerilor interne Lucian Nicolae Bode a solicitat întreprinderea tuturor măsurilor pentru prevenirea și limitarea incendiilor de vegetație și pădure, prin mobilizare și cooperare interinstituțională. Precizăm că la nivelul județului nostru a fost înregistrată o scădere a numărului incendiilor de vegetație față de anul trecut. Totodată, atenționăm populația să manifeste în continuare responsabilitate în ceea ce privește prevenirea unor astfel de evenimente ce pot pune în pericol culturile agricole, pădurile sau chiar locuințele din apropiere.