Comunicat de presă_Evaluarea anuală a activităţilor şi a rezultatelor obţinute de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă

Astăzi, 18.02.2022, Prefectul Județului Dâmbovița, doamna Claudia Gilia, a participat la activitatea de Evaluare anuală a activităţilor şi a rezultatelor obţinute de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă şi a structurilor aflate în coordonare / coordonare operaţională în anul 2021. La acest eveniment, care s-a desfășurat în sistem tip videoconferință, a fost prezent și Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, domnul Corneliu Ștefan.

”Am fost onorată să particip la evaluarea activității. Am constatat că, raportat la misiunile lor, angajații au reacționat prompt, unitar și echilibrat, fiind în permanență preocupați în limitarea efectelor pandemiei și având, totodată, grijă ca și celelalte linii de activitate, pe care trebuie să le gestioneze, să funcționeze”, a subliniat, Prefectul Claudia Gilia.

Biroul de Presă al Instituției Prefectului – Județul Dâmbovița