Comunicat de presa_evaluarea activității desfășurată de Inspectoratul de Poliție Județean în anul 2021

       Astăzi, Prefectul județului Dâmbovița a participat la evaluarea activității desfășurată de Inspectoratul de Poliție Județean în anul 2021. Au fost punctați principalii indicatori de performanță ai activității polițienești, fiind, în acest sens, evidențiate: gradul de ordine și siguranță publică, promovarea unei politici de transparență în relația cu cetățenii și cooperarea neîntreruptă cu celelalte autorități, în vederea gestionării corespunzătoare a situației epidemiologice care a fost provocată de pandemia de COVID -19. Totodată, în cadrul evenimentului, a fost subliniat principalul obiectiv pe care polițiștii din Dâmbovița îl au în vedere în anul 2022: siguranța cetățenilor! În acest sens, vor fi organizate în permanență activități pentru menținerea ordinii și siguranței publice.

Cu prilejul evaluării activității polițiștilor, Prefectul Claudia Gilia și-a exprimat aprecierea pentru eforturile, curajul și devotamentul acestora:

”Permiteți-mi să vă felicit pentru eforturile depuse în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu și pentru asigurarea unui climat de ordine, siguranță și pace socială în județul nostru. 

          Ultimul an a fost unul foarte greu pentru autoritățile publice centrale și locale, dar mai ales pentru dumneavoastră. În condițiile unei crize sanitare, sociale, economice și politice, Poliția Română a rămas, așa cum este și firesc, un pilon de stabilitate și siguranță, în care populația are încredere, dar și garanția că această instituție poate asigura un mediu propice convieţuirii în deplină siguranţă în societate.

          Dumneavoastră sunteți unii dintre cei mai apropiați reprezentanți ai autorității statului de comunitatea pe care o serviți. Sunteți în teren de fiecare dată când este nevoie de respect și siguranță, când oamenii au nevoie să fie apărați sau pur și simplu ajutați să depășească o situație anume. Tocmai de aceea, cetățenii vă apreciază curajul, eforturile și implicarea de care dați dovadă.

          Să nu uităm că fiecare polițist se ghidează după două mari principii în exercitarea profesiei: demnitatea şi onoarea profesională. Doar așa vă duceți la îndeplinire misiunile din teren unde sunteți puși în situația să luptați împotriva fenomenului infracțional. Sunteți cei care trebuie să monitorizați, să preveniți și să sancționați orice încălcare a legii.

          Poliția Română rămâne o instituție cu un rol crucial în menținerea ordinii publice și garantarea siguranței tuturor cetățenilor.

Aveți datoria morală și profesională să fiți un exemplu de conduită și de responsabilitate pentru cetățenii în mijlocul cărora vă desfășurați activitatea, să aplicați legea cu fermitate, dar și cu respect față de demnitatea umană.

          Stimați polițiști, nici acest an nu se anunță unul mai ușor. Dar acum știm cum să luptăm cu Pandemia și avem speranța, că odată cu vaccinarea populației și apariția unor medicamente noi, să trecem mai ușor peste restricțiile pe care le-am avut în ultimii doi ani. Știți foarte bine că în această perioadă au existat situații tensionate care au creat probleme. Cu profesionalism și implicare ați reușit însă să le rezolvați cu succes.

Vă solicit să fiți vigilenți și intransigenți în aplicarea legii și să îi protejați pe cei care au nevoie de sprijinul dumneavoastră! 

Apreciez colaborarea eficientă dintre instituţiile noastre şi sunt convinsă că vom găsi resorturile necesare, ca în viitor, aceasta să capete noi valenţe în beneficiul cetățenilor.

          Vă doresc sănătate și putere de muncă!”

Biroul de Presă al Instituției Prefectului – Județul Dâmbovița