Astăzi, Prefectul județului Dâmbovița, doamna Claudia Gilia, a sărbătorit, încă de la primele ore ale dimineții, Ziua Națională a Lecturii, împreună cu elevii Școlii Gimnaziale din Lazuri, cărora le-a citit povești, le-a dăruit cărți și le-a înmânat diplome în semn de apreciere pentru participare la activitățile de lectură desfășurate în unitatea de învățământ.
”Lectura este cea care ne poartă către lumi în care imposibilul devine posibil, în care binele învinge răul, în care ne putem transforma în orice personaj.
Lectura îi ajută pe copii să fie mai inteligenți, mai sănătoși, mai creativi. Ea le dezvolta imaginația, personalitatea și modul de percepție asupra societății.
Nu există libertate mai mare decât cea pe care ți-o oferă evadarea în lumea mirifică a unei cărți” a subliniat, cu această ocazie, Prefectul județului.
Biroul de Presă al Instituției Prefectului – Județul Dâmbovița