MESAJUL PREFECTULUI CLAUDIA GILIA CU OCAZIA ZILEI TINERETULUI

„Întotdeauna este o bucurie să fiu în mijlocul lor.

Permanent îi încurajez și îi susțin să se perfecționeze, să își urmeze cariera profesională pe care o doresc, să fie implicați  în comunitate.

Astăzi, de ziua lor, le doresc tuturor tinerilor sănătate, putere de muncă, forță creatoare și optimism.

Dâmbovița are foarte mulți tineri implicați, dornici să demonstreze ce talente au și merită să le creăm condițiile prin care să-i stimulăm să fie mai creativi și să fie parte din proiectele economice și culturale ale comunității.

Viața noastră s-a schimbat, tinerii au alte nevoi și așteptări de la societate, tocmai din acest motiv avem nevoie de un parteneriat solid și durabil cu organizațiile de tineret.

Vocea lor trebuie ascultată. Să vedem ce își doresc, cum pot contribui la viața „Cetății”, ce așteptări au de la societate și cum văd ei propriul viitor – pentru ce meserii vor să se pregătească și de ce infrastructură au nevoie pentru a-și duce la bun sfârșit visul.

Sunt frumoși, inteligenți, creativi, entuziaști.

Să îi susținem și să îi încurajăm să își urmeze visele!

La mulți ani, dragi tineri!”

(PREFECT, Claudia GILIA)