AVOCATUL POPORULUI – BIROUL TERITORIAL PLOIESTI – C O M U N I C A T – Nr. 160/10.03.2020

În perioada 10 martie 2020 – 31 martie 2020, din motive de siguranță medicală, se suspendă activitatea de acordare a audiențelor a Biroului Teritorial Ploiești al instituției Avocatul Poporului urmând ca, după această dată, să se ia noi decizii, în funcție de evoluția situației.

          Cu toate acestea, cetățenii se pot adresa în continuare Biroului Teritorial Ploiești al instituției Avocatul Poporului (care are în competență județele Prahova, Buzău și Dâmbovița) telefonic, la numărul 0244 593 227, prin poștă, pe adresa Municipiul Ploiești, Bulevardul Republicii nr. 2-4, intrarea H, camera 155, etaj 1, județul Prahova sau prin e-mail, pe adresa avpprahova@avp.ro.

Cetăţenii pot solicita sprijinul Avocatului Poporului în mod gratuit. Orice persoană care se simte nedreptăţită de faptele unui funcţionar public din cadrul autorităţilor centrale ori locale se poate adresa Avocatului Poporului.

Pentru operativitate, persoanele interesate sunt rugate să ne transmită o petiţie din care să rezulte pe scurt problemele cu care se confruntă, precum şi documente justificative, în copie.

Reamintim faptul că Instituţia Avocatul Poporului are drept scop apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor în raport cu autorităţile publice, iar domeniile de activitate în care poate acționa sunt:.

– domeniul drepturile omului, egalitate de şanse între bărbaţi şi femei, culte religioase şi minorităţi naţionale

domeniul drepturile familiei, tinerilor, pensionarilor, persoanelor cu handicap

domeniul apărarea, protecția și apărarea drepturilor copilului – Avocatul Copilului 

domeniul armată, justiţie, poliţie, penitenciare

domeniul proprietate, muncă, protecţie socială, impozite şi taxe

Nu intră în competenţa instituţiei Avocatul Poporului actele autorităţii judecătoreşti, ale Parlamentului, Preşedintelui sau ale Guvernului.

Relații suplimentare se pot obține la numărul de telefon al Biroului teritorial Ploiești al instituției Avocatul Poporului – 0244-593227.

                                                             Maria Mirabela Mălăescu

                                                  Consilier coordonator

                                                    Biroul Teritorial Ploiești al instituţiei

                                                                     AVOCATUL POPORULUI

 

Ploieşti, 10 martie 2020