COMUNICAT DE PRESĂ

Astăzi 11.10.2022, la sediul Instituției Prefectului – Județul Dâmbovița, a avut loc o întâlnire de lucru la care au participat: Prefectul Claudia Gilia, subprefecții Ioan Corneliu Sălișteanu și Adrian Chițescu, Șef – Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, Inspector de Poliție Florin Savu, și reprezentanți ai școlilor de conducători auto din județul nostru (instructori auto, profesori de legislație rutieră și administratori).

În cadrul întâlnirii au fost discutate următoarele probleme:

  1. Respectarea traseelor de învățare a conducerii autovehiculelor pe raza municipiului Târgoviște, așa cum s-a stabilit de către Poliția Rutieră, cu evitarea zonelor din apropierea grădinițelor și a școlilor în intervalele orare 07.30 – 08.30, respectiv, 12.30 – 14.00;
  2. Analizarea posibilității de constituire a unui centru de examinare, suplimentar față de cel existent în municipiul Târgoviște, unde pot fi examinați candidații care vor să obțină permisul de conducere;
  3. Constituirea, la nivelul județului Dâmbovița, a unei comisii de siguranță rutieră;
  4. Analizarea posibilității programării candidaților pe două intervale de timp pentru fiecare examinator în parte.

La finalul întâlnirii a fost adus în discuție procentul de promovabilitate a examenului teoretic și practic în rândul candidaților care vor să obțină permisul de conducere, solicitându-se, în acest context, mai multă exigență, atât în ce privește pregătirea, cât și în ce privește examinarea candidaților.

”Instituția Prefectului este un partener de încredere și-și respectă toate angajamentele. Suntem preocupați de problemele cu care se confruntă ei și suntem deschiși către soluțiile care vin din partea celor care lucrează la firul ierbii cu viitorii șoferi și le vom pune în practică în beneficiul tuturor.” 

(Prefect, Claudia GILIA)

Biroul de Presă al Instituției Prefectului – Județul Dâmbovița