În data de 14.01.2020, ora 10.00, prefectul județului Dâmbovița, domnul Aurelian Popa, a participat la evaluarea activității pe anul 2019 a Centrului de Perfecționare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Ochiuri, ocazie cu care a felicitat întregul colectiv pentru munca depusă în anul precedent și pentru rezultatele bune obținute în întreaga activitate.
Astfel, prefectul a precizat că unitatea condusă de domnul comandant, locotenent-colonel Teodor Constantin CERNAT dovedește de fiecare dată, cu prilejul acțiunilor desfășurate, că este o structură a Jandarmeriei Române care se aliniază la standardele europene de performanță.
„Prezența tot mai activă a efectivelor Jandarmeriei Române în cadrul misiunilor cu grad ridicat de risc, în teatrele de operații, necesită o pregătire cât mai bună a jandarmilor, potrivită anumitor norme, iar centrul dumneavoastră este pilonul de bază în implementarea acestora pentru toate subunitățile, de ordine publică, din Jandarmeria Română”, a precizat domnul prefect.
În final, a mulțumit pentru invitație și a adresat gânduri bune tuturor pentru noul an.
Biroul de presă